Colecție

Dimensiune fundamentală a existenței omului, sacrul se infuzează în lume prin misterul său greu de elucidat cu instrumentele rațiunii și ale disciplinelor tradiționale. Nu întâmplător, astăzi, antropologia religioasă, hermeneutica biblică, fenomenologia și istoria religiilor, dar și o serie de științe din arealul psihanalizei ori al sociologiei diacronice acordă o deosebită importanță orizontului hierofanic în care Cerul și pământul, spiritul și materia se întrepătrund în lumina mirabilă a revelației.

Ca teoreticiană a romanului modernist, dar și ca ilustră practicantă a literaturii experimentale de la începutul veacului al XX-lea, Virginia Woolf introduce schimbări fundamentale în relația dintre scriitor și lector. În cheie postromantică, ea își apropie publicul prin empatie, dar face un pas mai departe, îndemnându-l pe cititor să devină judecător și să-și asume o răspundere egală cu a autorului pentru evoluția ulterioară a literaturii. Virginia Woolf contează în acest sens pe reacțiile interlocutorului, stimulându-i creativitatea, incitându-l la dispute, dezvoltându-i spiritul critic.

Monica Pillat

„Volumul Mărturia unei vieți se prezintă deopotrivă ca un autoportret și un Bildungsroman, o relatare adesea dramatică, dar și constant iluminată de flacăra credinței, a unor fapte de viață convertite în experiențe spirituale. Confruntată cu întâmplări fericite sau tragice, autoarea nu a încetat nicio clipă să le caute înțelesul adânc, cu încredințarea că îndărătul jocului aparent fortuit al evenimentelor se ascund semnificații tainice pe care omul este chemat să le deslușească, în beneficiul propriului progres spiritual.”

Mihai Dinu

Viața noastră cea de toate zilele nu ne‑o cunoaștem. Ne trezim, mâncăm, lucrăm, vorbim cu prieteni și cu necunoscuți, scriem, citim, ne plimbăm, cumpărăm – toate se învălmășesc într‑o mulțime amorfă de gesturi căreia nici măcar opoziția dintre timpul liber și timpul datorat slujbei nu ajunge să‑i dea contur. Trăim opac. Din când în când, cu trecerea anilor, un gest, un miros, un sunet, întâlnirea cu cineva, o fotografie ne aduc în minte câte un fragment din ce a fost. 

Sanda Golopenția

Pentru Daniel Cristea-Enache, scrisul este o formă de viață, prilejuindu-i o necontenită imersiune în realitatea imediată, din care captează imagini și tușe esențiale, portrete în filigran creionate cu subtila artă a detaliului psihologic, dar și impresii personale, străbătute de forfota marilor orașe ori, dimpotrivă, de murmurul liniștitor al naturii mereu primitoare.

Premiul PROSE pentru Excelență în Filozofie, acordat de Asociația Editorilor Americani în 2024 

În Elogiu eșecului, filozoful și eseistul Costică Brădățan ne amintește că viața noastră apare ca o licărire între „două ipostaze ale neantului”, și anume neantul de dinainte de a ne naște și cel de după moarte. Fiecare dintre noi, ontologic vorbind, se află în vecinătatea nimicului. Și fiecare dintre noi, în ciuda precarității noastre constitutive, are ceva de pierdut. „Miturile, religia, spiritualitatea, filozofia, știința, operele de artă și literatura” – toate, potrivit autorului, ne fac apropierea de neant „puțin mai suportabilă”.

Robert Pogue Harrison, The New York Review of Books

Teritoriu explorat cu asiduitate de reprezentanții diferitelor școli și direcții de cercetare istorică și teologică, scrierile evanghelice constituie documentele primare ale unei lumi de o intensă efervescență spirituală. 

În cadrul culturii digitale globale în care trăim, folclorul poate părea unora un subiect mai aproape de tradiție și de istorie decât de contemporaneitate și de noutate.

„Sentimentul religios este, în aceste poeme într-adevăr antologice, o paradoxală simțire gândită. Gândire eliberată de legea gravitației cugetării, de unde scrisul-zbor, stolurile de cuvinte (poate îngeri?), mintea care dă din aripi și dorurile stranii. În metafizica ei poetică plină de secvențe memorabile, Monica Pillat este, ca în orice căutare adevărată, proteică.”

Ioana Pârvulescu